Să fii prizonier la Auschwitz și în alte lagăre era un joc de noroc: puteai trăi azi și puteai să nu mai exiști mîine. Pe măsură ce citeam, umanitatea din mine se revolta. Cum să rămîi impasibil cînd citești că viața acelor deținuți era la cheremul unor soldați sau ofițeri? N-are cum să nu te impresioneze faptul că, deși înfometați, lipsiți de igienă și de haine, prizonierii trăiau cu frica zilnică de a risca să fie împușcați din cauză că s-au mișcat prea repede sau prea încet sau că au uitat să-și scoată boneta în fața naziștilor.

Andrei Pogojev era militar, deci era obișnuit un pic mai mult decît ceilalți cu regimul de viață sever, cu lipsurile și cu primejdia iminentă. Cu toate astea, a considerat chiar și el că a avut noroc cînd un glonț l-a rănit doar la mînă, dar nu l-a omorît. Au urmat vreo 3 luni de stat în spital, cruciale pentru el, deoarece a avut condiții de trai mai bune, s-a împrietenit cu doctori și prizonieri și a aflat unele dedesubturi ale lagărului.

Recenzie: cyberculture.ro/2020/03/11/car...-andrei-pogojev

Muzica: Muzica: "Digression" by Dream Machine (icons8.com/music/author/dream-machine-1)

Translate this for me

    Audiobook
    Full Link
    Short Link (X/Twitter)
    Download Video Preview for sharing